Roma Antică, 6 întrebări cheie şi răspunsurile la acestea

Roma Antică reprezintă până în prezent o sursă de inspiraţie şi un punct de comparaţie în istoria universală. Romanilor le este atribuită o reţea complexă de drumuri de-a lungul Imperiului sau chiar bazele filozofice şi morale ale codurilor legale pe care le folosim şi în prezent. History Extra a identificat 6 întrebări comune pe care oamenii din întreaga lume le au cu privire la aceşti strămoşi ai noştri.

1. Cine a fondat Cetatea Eternă?

• Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
• Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?

Asemenea multor altor culturi de pe glob, romanii şi-au dezvoltat o poveste a genezei. Această poveste are rolul de a arăta şi susţine nobleţea şi superioritatea romanilor, dar mai ales să justifice acţiunile de politică internă sau externă.

În cazul Romei, legenda spune că ei sunt urmaşii celor care au scăpat de distrugerea cetăţii Troia şi care au fost conduşi de către Enea. Acest Enea este considerat de către scriitorii antici ca fiind fiul zeiţei Venus, Afrodita în mitologia greacă, din această cauză, adesea, figurile politice romane îşi asumau titlul de „preferat” al zeiţei. Lui Enea îi este atribuită fondarea cetăţii Lavinium, aflată la originea Romei.

O altă parte a mitului fondator face trimtere la cei doi gemeni, Remus şi Romulus, fii ai zeului Marte (Ares). Legendele spun că cei doi au fost abandonaţi de către mama lor şi au fost crescuţi de către o lupoaică şi, peste ani, au fondat Cetatea Eternă. Trebuie precizat că acest moment fondator este asociat cu fraticidul care avut loc pe dealul Palatin, unde Romulus şi-a ucis fratele, pe Remus, pentru onoarea de a da numele oraşului şi a deveni primul rege al acestuia.

Excavările arheologice plasează prima aşezare din zona Romei în jurul anului 1.000 înaintea erei noastre, mai devreme decât legendele romane, care dau anul 753 înaintea erei noastre ca fiind data fondării.

2. Cine conducea Roma?

În prima parte a istoriei, Roma a fost regat, până în anul 509 î.e.n., iar odată cu alungarea ultimului rege, Tarquinius Superbus, puterea politică a fost preluată de către Senat, în numele poporului. Acestă republică era condusă de către doi consuli, ei având atât atribuţii politice, cât şi militare, iar faptele acestora trebuiau să fie sancţionate de către senatori.

Istoria a dovedit însă că, SPOR, acronimul roman pentru „Senatus Populusque Romanus”, era în mare parte idealist. De-a lungul perioadei republicane, s-au ridicat la putere diferiţi lideri care au reuşit, cu ajutorul puterii militare, politice şi cu suportul maselor să îşi asigure o influenţă extinsă asupra sistemul politic roman. Unul dintre aceşti lideri a fost Gaius Iulius Caesar, care a urcat în sistemul republican până s-a declarat consul şi, în cele din urmă, dictator pe viaţă. 

Octavian, nepotul de sânge, fiu şi moştenitor legal al lui Caesar, a fost cel care a pus capăt sistemului republican, el ocupând mai multe funcţii ale statului roman şi folosind titlul de „Principes”, prim cetăţean. În ciuda schimbărilor de substanţă, Roma a păstrat aparenţa anterioarei republici.

3. Cine erau gladiatorii?

Îniţial, jocurile cu gladiatori au fost organizate de familiile aristocratice romane pentru a-şi comemora rudele trecute în nefiinţă. Cu timpul şi, mai important, cu creşterea întinderii geografice a Romei, gladiatura a devenit o distracţie populară.

În mare parte, gladiatorii proveneau din pieţele de sclavi şi, oricât de straniu ar putea părea, lupta în arenă se dovedea a fi una dintre cele mai scurte drumuri spre libertate pentru sclavi. Fie că vorbim despre sumele exorbitante care circulau în această „industrie” sau chiar de simpatia publicului, acestea reprezentau oportunităţi mult mai mari pentru libertate pentru gladiatori în comparaţie cu sclavii obişnuiţi.

Odată cu folosirea jocurilor ca unealtă de luptă politică pentru atragerea sprijinului plebei, gladiatorii au început să provină din medii mai diverse. O parte importantă a fost reprezentată în continuare de sclavi, dar acestora li se mai adaugă liberţii, foşti gladiatori eliberaţi, indivizi aduşi în pragul ruinei de către datorii şi într-o experienţă unică pentru publicul roman, chiar un împărat. Commodus, fiul lui Marcus Aurelius, a coborât în arenă pentru a-şi asigura sprijinul popular.

4. Ce sunt Legile celor 12 table?

Legile celor 12 table, în latină „Leges Duodecim Tabularum”, reprezintă fundamentul dreptului roman, ele consemnând drepturile şi obligaţiile cetăţeanului.

Create în jurul anului 450 înaintea erei noastre, aceste legi reglementau aspecte ale vieţii publice şi private, pornind de la accordarea şi recunoaşterea cetăţeniei, la modul în care se realiza transferul moştenirii şi ajungând la relaţiile din interiorul familiei şi gospodăriei.

5. În ce consta alimentaţia romanilor?

Cerealele reprezentau un aspect important al vieţii în cetatea Romei, de asigurarea unui flux constant de transporturi de grâu depindea stabilitatea oraşului sau chiar poziţiile şi vieţilor diferiţilor oficiali, consuli sau chiar împăraţi. De unde şi expresia „pâine şi circ”, aceasta desemnând realitatea vieţii politice romane, un minim de hrană şi distracţii asigurau sprijinul popular oricărui aspirant la putere.

Dieta romanilor includea şi carne, dar adesea aceasta se dovedea a fi foarte scumpă pentru plebei. O viaţă mai uşoară, din acest punct de vedere, aveau aristocraţii şi bogaşii Romei. Aceştia dădeau petreci fastuoase în care se consuamu cantităţi foarte mari de mâncare sau alcool. Textele rămase din acea perioadă descriu adesea în termeni foarte duri astfel de comportamente, fiind o formă prin care plebeii sancţionau discrepanţele tot mai mari din societatea romană.

6. De ce s-a prăbuşit civilizaţia romană?

Există o multitudine de teorii care sunt folosite pentru a explica prăbuşirea Imperiului Roman. Acestea includ boli, conflicte civile, invazii străine, inflaţie sau crize economice.

Experţii sunt de accord că, în cazul Imperiului Roman de Apus, cauza decăderii a fost reprezentată de luptele politice de la vârful Imperiului, din care au decurs ulterior celelalte probleme.

Ultimul împărat care a dominit asupra acestei părţi a fostului Imperiu Roman a fost Romulus Augustus. Putem considera numele acestuia o ironie a istoriei, tânărul împărat purtând numele fondatorului Romei şi al primului împărat, în timp ce sub el Roma şi-a găsit sfârşitul.

Citeşte şi: